Monday, July 24, 2017

Societate irodică.





 Societate irodică.


Metafizica se manifestă fie prin apatie, fie prin acțiune. Piatra filosofală - alchimia - chimia sunt un lanț de cauzalități a dorinței metafizice de bunăstare exprimate prin acțiune. Nevoia ancestrală de dreptate a codificat comportamentul uman în legi sacre, iar mai apoi în cele laice, evident că este încă un exemplu de acțiune. În alte cazuri metafizica rămâne la stadiul de non-acțiune, contemplarea devine ea însăşi acțiune, iar soluția este de fapt disoluție, cel aflat în apatie va deveni idiotul util a celui ce a acționat mai eficient în acel context. Un imperiu din Est a fost de-a lungul istoriei idiotul util a unui imperiu din Centrul Europei şi nu o singură dată, un alt imperiu de mai la sud s-a aflat în aceeaşi situație, iarăşi nu o singură dată. A fi idiot util nu este încă cel mai rău ce poate fi pentru că totuşi se manifestă o utilitate, iar utilitatea cu toată antiumanitatea sa este morală căci exprimă o acțiune în beneficiul cuiva sau a cauzei acestuia, deci sunt şanse de revenire la normalitate. Aşadar istoria nu este  altceva decât metafizica în acțiune prin depistarea şi exploatarea idioților utili. Dar poate fi ceva şi mai degradant atunci când eşti idiotul util al unui alt idiot util şi implicit a stăpânului acestuia. În acest caz la modul practic are loc o coborâre până la nivelul de masochism. Atunci când eşti exploatat geopolitic  prin pierdere de teritorii în favoarea idiotului util, iar apoi eşti exploatat şi de către stăpânul acestuia dar de data aceasta geoeconomic, prin plata unor salarii de mizerie şi deci susținerea indirectă a corupției, victima ajunge să considere că ea însăşi este vinovată pentru cele ce i se întâmplă, în acest context are loc devorarea semenilor pentru că ei sunt cei mai vulnerabili, asemenea societăți irodice îşi pierd  omogenitatea şi sunt sortite eşecului.Ieşirea dintr-un astfel de cerc vicios ar fi ca să ajungi la statutul de idiot util direct subordonat unui stăpân ceea ce nu este foarte uşor pentru că idiotul util ierarhic superior va lupta din răsputeri pentru a-şi conserva pozițiile. Aşadar în concluzie se poate spune că scopul unei societăți idiot utile ar fi să fie direct utilă, fără intermediari, adică să se treacă de la binomul masochist-masochist la binomul masochisto-sadic.